Discursul primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la arborarea steagului Uniunii Europene la Palatul Victoria
Domnule Preşedinte al României
Domnule Preşedinte al Senatului României
Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor
Domnule Preşedinte al Parlamentului European
Stimaţi invitaţi
Stimaţi concetăţeni
Domnule Preşedinte al Senatului României
Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor
Domnule Preşedinte al Parlamentului European
Stimaţi invitaţi
Stimaţi concetăţeni
Arborarea steagului Uniunii Europene, aici, la Bucureşti, în faţa Guvernului şi în acelaşi timp în toate capitalele de judeţ reprezintă un moment istoric şi un moment de bucurie pentru întreg poporul român.
Acest moment a fost aşteptat timp de 17 ani şi cred că astăzi putem cu toţii să spunem că este un moment de reală satisfacţie şi un moment în care ne exprimăm încrederea în viitor. Peste mai puţin de cinci ore steagul Uniunii Europene va fi şi steagul nostru. De aceea cred că fiecare român când va vedea arborat steagul Uniunii Europene pe întreg teritoriul ţării, va putea să spună că acest lucru se datorează şi contribuţiei lui. Am încredere că viitorul nostru este un viitor în care trebuie să ne bazăm pe forţele noastre şi un viitor care poate fi clădit bazându-ne pe solidaritatea ţărilor europene, a întregii Uniunii Europene. Suntem un popor puternic, o ţară puternică şi vom face parte dintr-o familie puternică şi unită care este Uniunea Europeană. Să fim mândri cu ceea ce suntem, cu ceea ce putem, cu ceea ce construim şi cu ceea ce iubim.
301
de afisari
0
comentarii
Citeste mai departe
Declaraţia de presă a Primului-ministru Călin Popescu- Tăriceanu la finalul reuniunii ocazionate de semnarea acordului asupra principiilor de bază ale legii unitare de salarizare a personalului plătit din fonduri publice
Declaraţiile Primului-ministru Călin Popescu- Tăriceanu la întâlnirea cu seniorii liberali
Briefing de presă susţinut de Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la finalul şedinţei de guvern
Opinii
Exprima-ti opinia
Highlight pe blog
Pericolul bipartidismului
27/12/2009
Cel mai mare pericol pentru Partidul Naţional Liberal este o înţelegere tactică între PDL şi PSD. Această înţelegere va avea ca scop marginalizarea PNL şi pregătirea terenului pentru bipartidism prin introducerea votu
Alte intrari pe blog
Craciun plin de bucurii!
24/12/2009
Ce va alege PNL – războiul sau pacea?
14/12/2009
Noutati
Stimaţi preşedinţi ai Camerelor,Înalt Prea Fericite Părinte Patriarh,Doamnelor şi domnilor,Am fost invitaţi să ne adunăm astăzi, aici, pentru a sărbători sfânta taină a căsătoriei dintre Partidul




