Scriu acest post acum, când ne aflăm în faţa unei moţiuni de cenzură care va duce, ‎probabil, la căderea guvernului Boc. Ar fi prima oară în istoria post-decembristă a ‎României, când un guvern ar cădea în urma unei moţiuni de cenzură.‎
Moţiunea de cenzură este capătul unui drum trist pentru clasa politică din România. ‎
Sunt vinovăţii mai mari şi vinovăţii mai mici. ‎
Vă aşteptaţi probabil să spun că Traian Băsescu este principalul vinovat. Aşa şi este, ‎pentru că el dinamitat orice idee de stabilitate şi orice proiect pe termen lung în ‎România. A irosit ultimele 9 luni când România nu a luptat nici un moment împotriva ‎crizei economice. Nu este însă singurul vinovat. ‎
Trebuie să fim cinstiţi şi să spunem că nimeni din clasa politică nu trebuie scuzat. Şi ‎aici mă includ şi pe mine, care de multe ori m-am lăsat târât într-o spirală a ‎conflictelor politice. Am înţeles în ultimul an şi jumătate de guvernare că acest conflict ‎trebuie evitat, chiar dacă adversarul politic face tot posibilul pentru a te ataca. Mă ‎gândesc însă şi la greşelile pe care le-am făcut înainte.‎

Scriu aceste rânduri în primul rând în calitate de tată a doi copii pe care vreau să îi văd ‎crescând şi profesând în ţara pe care o iubesc. Ca mine sunt milioane de români care ‎îşi vor pune aceeaşi întrebare după această moţiune: „România, încotro?”.‎
Sunt siguri că răspunsuri se vor da cu duiumul: de la un guvern tehnocrat pe hârtie, la ‎numirea aceluiaşi premier, în numele unor iluzorii proiecte personale ale lui Traian ‎Băsescu.‎
Sunt răspunsuri de suprafaţă, pe care românii nu le vor mai crede. La ce bun un ‎guvern cu premier şi miniştri tehnocraţi pe hârtie, dacă partidele îşi vor împărţi ‎matematic funcţiile de subsecretari de stat, prefecţi, şamd? Să te ţii atunci război ‎politic.‎

Sunt mai convins decât oricând că nu mai există răspunsuri facile. ‎
Criza economică şi politică din România nu poate fi rezolvată prin soluţii magice, de ‎lideri providenţiali care în numele unui partid sau a independenţei politice cer votul ‎oamenilor.‎
Sunt convins mai mult decât oricând că există însă şi răspunsuri şi ele ţin de valori, de ‎principii şi de oameni, de fiecare dintre noi. ‎
Trebuie să avem din nou încredere în noi. Şi când spun asta mă refer la toţi românii. ‎
Să avem încredere în forţa tânărului care are o mică firmă de IT.‎
În priceperea inginerilor care lucrează la Piteşti sau Craiova şi care prin munca lor au ‎arătat că şi pe timp de criză se poate avea succes economic.‎
În inteligenţa profesorului care pregăteşte olimpici internaţionali şi în determinarea ‎tinerilor care ne fac cinste.‎
În capacitatea tuturor românilor de a contribui pentru ca România să iasă din criză.‎

Nu este de ajuns ca românii să creadă în ei. ‎
Avem nevoie şi de o clasă politică care să creadă în români.‎
Cum?‎
Prin măsuri precise prin care le oferă mai multă putere: scăderea taxelor şi impozitelor ‎pentru a încuraja munca, oferirea de stimulente firmelor care angajează tineri, o lege a ‎salarizării care să încurajeze munca şi competenţa, nu simpla apartenenţă la politică, ‎investiţii ale statului pentru a crea noi locuri de muncă.‎

Dacă noi, politicienii, vom înţelege acest lucru, atunci această moţiune de cenzură ar ‎putea fi un început pentru România.‎
Dacă în schimb va continua să existe inflaţie de politicieni care le servesc românilor ‎soluţii magice, atunci România va eşua.‎

Acest post nu este un apel la clasa politică. Am trecut de mult de faza apelurilor. Este ‎ceasul al 12-lea în care dacă nu ascultăm vocea românilor, atunci vom fi responsabili ‎pentru eşecul unei generaţii întregi de români, nu a unei simple generaţii de politicieni.‎
Nu avem dreptul să le refuzăm românilor un drept fundamental: libertatea de a îşi ‎decide ei înşişi viitorul.‎