Blog
31/7/2009
735 de vizualizari
3 comentarii
Răspunsuri pentru cititorii blogului
Dragă Petru, de acord cu prima parte a comentariului tău, dar nu sunt de acord şi cu a doua. Repet, nu am zis că nu am făcut şi greşeli, dar diferenţa dintre guvernul pe care l-am condus şi guvernul Boc este că noi am condus ţara după o strategie economică – cu măsuri clare, de la scăderea taxelor, la încurajarea investiţiilor străine - în timp ce guvernul Boc nu are nici o viziune economică şi conduce România fără nici o strategie. Şi asta o simt toţi românii, care văd cum slujbele lor dispar de la o zi la alta, cum economia este deja pe tobogan şi cum guvernul stă spectator.
Dragă Gelu, cel mai bun indicator al incompetenţei guvernului sunt acţiunile miniştrilor. Mă uitam şi astăzi la premierul Emil Boc, în problema reducerii personalului din agenţii. Este al doilea termen limită pe care el l-a fixat şi pe care tot el îl încalcă. De ce? Pentru că nici el nu ştie ce să facă. Nu are nici curajul să ia o măsură cu potenţiale costuri sociale, dar nici curajul să spună că celor de la FMI că nu o va lua. Şi aşa se prelungeşte o stare de provizorat, în care nimic nu se mai face.
Domnule Moldovan Alex, sunt de acord cu dumneavoastră, atât în ceea ce priveşte reducerea taxelor, cât şi şcolarizarea unor profesionişti pe fonduri europene. Nu este însă de ajuns să îi şcolarizezi. Trebuie să îi plăteşti şi bine. Pentru că altfel vor pleca în sectorul privat. Guvernul şi administraţia publică nu va avea oameni competenţi dacă nu îi recompensăm şi financiar pe cei mai buni. Este unul dintre obiectivele pe care eu le-am promomvat ca premier, dar care nu a fost luat în considerare de către noul Guvern, care a tăiat din fondurile celor care aduc performanţă (vezi reducerile drastice din bugetul pentru Cercetare), dar a cheltuit zeci de milioane de euro la ministere cum ar fi cele ale Turismului şi Tineretului (măcar de s-ar vedea unele rezultate).
Doamnă Mirela Predan, vreau sa va mulţumesc pentru cometariile pertinente şi constante pe care le faceţi. Aveţi dreptate când spuneţi despre faptul că scăderea inflaţiei nu are nimic de a face cu politicile guvernului şi că, prin lipsa investiţiilor, guvernul a pus România pe un drum greşit.
Dragă Maca, accept şi critici, dovadă şi mesajele în care sunt criticat, inclusiv cel al tău.
Draga David, de acord cu tine. Cei din PDL trăiesc mai bine decât acum un an. Din păcate, restul românilor trăiesc mult mai prost.
Domnule Ionuţ Dabu, prima jumătate a mandatului de premier a fost o perioadă în care trebuia să îi răspund preşedintelui Traian Băsescu, pentru că războiul său personal afecta funcţionarea instituţiilor statului. Ulterior, atacurile lui Traian Băsescu au devenit, în mare parte, doar “vorbe aruncate în vânt”. Aşa că am şi refuzat să continui o bătălie politică, de pe urma căreia România ar fi avut de suferit şi asta s-a văzut cel mai bine în campania electorală de anul trecut, când PNL a venit în faţa românilor cu un mesaj prepoderent pozitiv. Cred că asta trebuie să facem şi anul acesta, la alegerile prezidenţiale. Din acest punct de vedere, sunt de acord cu Richard şi cu Haritina.
Ion Ionescu, Kamelia, Dora, vă mulţumesc pentru urări şi încurajări.

Opinii
Mirela Predan (guest)
Va mai amibtiti cand am promis ca voi face o ancheta de presa despre presa? Bineinteles ca m-am tinut de cuvat. Iata numai un minuscul rezultat al acestor demersuri investigative: http://opiniicetatenesti.com/article.php?story=20090731231731290 Inestigatiile mele, evident, vor continua plecand exact de la pista infractionala din jurul Monicai Iacob-Ridzi. Dar sa cititi toate articolele de ancheta legate de coautoarea la infractiune, creierul ilegalitatilor de la MTS, de fapt, Ioana Varsta si de complicea ei, Elena Udrea. Chiar le consider interesante. Stiu ca am atins interese inalte, dar n-am ce sa fac. De coruptie, inclusiv de coruptia din presa, ne-am saturat cu totii. Dar si de diversiuni gen Sterling pe de alta parte. Iar hotii striga hotii, incrcand sa-i prosteasca in fata pe "fraierii de romani" despre cine anume i-a furat de fapt si in ce scop??? Pana cand??? Cred ca ar trebui ca toata lumea, mai devreme sau mai tarziu sa cunoasca lucrurile astea pe care le-am scris eu pe site, pentru a nu mai vedea, inclusiv pe Internet, pe forumuri, tot felul de circareli la adresa dvs si tot felul de "opinii" preluate de oameni prin manipulare exact de la hoti. Cred ca asa ar trebui imbunatatita imaginea si nu altfel, serios vorbesc.
Tiberiu (guest)
.Problema cea mai grava este ca in cursa prezidentiala care este si o competitie individuala Dl Antonescu nu este suficient de “vizibil ” mediatic spre deosebire de dl. Basescu care se afla in permanenta in prim plan mediatic. Replicile d-nulu Antonescu la guvernarea acuala nu sint "percutante ",pur si simplu echipa care se ocupa de promovarea d-lui Antonescu in cursa prezidentiala nu are habar cum sa procedeze.
Gaselnita cu candidatura lui dn-ului Oprescu poate eventual “sa tina” dar pentru a se verifica aceasta optiune Oprescu trebuie sa-si declare intentia de a candida in mod oficial si trebuie sa isi exprime opiniile fata de actuala guvernare pt. ca sa-i fie verificate sansele intr-un sondaj verosimil.
Deocamdata Basescu pastreaza prima sansa in mod detasat. Cind se va trezi opozitia lui Basescu la realiate si va actiona intr-un mod coerent si credibil ?
Emanuel (guest)
S-ar rasuci in mormant marii conducatori ai acestei tari sa poata vedea batjocura la care este supus acest popor.Daca am avea un singur semn ca inca se mai poate schimba ceva cred ca am fi cu totii de acord sa ne sacrificam , din pacate lucrurile nu stau deloc asa.Oamenii sunt satui de atatea taxe si impozite pe care oricum nu mai au cu ce sa le plateasca. Acest guvern in loc sa sprijine initiativele de a crea ceva solid care sa ne aduca siguranta zilei de maine , trage din rasputeri sa ne taie tuturor craca de sub picioare. Acum 5 ani ne temeam de "bombo" dar cred ca anul asta nu mai avem nici macar optiunea cu "Congo"
Va urez succes in alegeri tuturor si contati pe votul meu si al familiei mele,dar din pacate asta e prea putin.
Exprima-ti opinia
Articole recente
Pericolul bipartidismului
27/12/2009
Craciun plin de bucurii!
24/12/2009
Ce va alege PNL – războiul sau pacea?
14/12/2009