Blog
15/7/2009
934 de vizualizari
6 comentarii
Trăiesc mai bine românii astăzi, decât anul trecut?
Acum câteva zile, l-am văzut pe Emil Boc într-o vizită de partid, lăudându-se cu realizările guvernului său, asta în timp ce ţara se adânceşte în criză. Mi-am amintit de anii în anii ’80, când în mijlocul crizei trepăduşi de partid regizau pentru Nicolae Ceauşescu vizite la fabrici, unde oamenii se prefăceau că muncesc, sau la serbări unde oamenii erau obligaţi să pară veseli.
Au trecut 20 de ani, România este din nou în criză, şi istoria pare că se repetă. În rolurile principale Emil Boc şi Traian Băsescu. Preşedintele are în program în fiecare săptămână cel puţin o vizită la o serbare populară. Emil Boc a învăţat de la şeful său. Face vizite de partid, unde totul e aranjat dinainte şi merge bine. Emil Boc a minţit la ultima vizită de partid, spunând că actualul guvern ar fi făcut mai mult în 6 luni, decât guvernul liberal în 2 ani.
Vorba unui inginer cu care m-am întâlnit acum câteva zile: “Aştia se întâlnesc numai cu români fericiţi. Parcă am fi în mijlocul creşterii economice, nu în plină criză”.
În România reală, 80.000 de firme şi-au suspendat activitatea, de 10 ori mai multe decât în 2008; multe dintre acestea, ca rezultat al impozitului forfetar, pe care guvernul Boc l-a introdus.
În România domnilor Boc şi Băsescu, trăiesc numai români fericiţi.
Emil Boc şi Traian Băsescu şi-au construit, cu ajutorul trepăduşilor de partid, o lume a lor, o Românie în care nu există români afectaţi de criză, în care guvernul “multilateral dezvoltat” a învins criza economică prin măsurile luate. În lumea lor, totul merge roz. Este sindromul liderului comunist care a pierdut contactul cu realitatea.
Am un sfat pentru Emil Boc şi Traian Băsescu. Să meargă să se întâlnească doar cu câteva zeci, din cei peste 200.000 de mii de români care şi-au pierdut locul de muncă în ultimii 6 luni. Şi să le spună lor că actualul Guvern a luat mai multe măsuri decât guvernul liberal, care a creat 600.000 de noi locuri de muncă. Să invite la această întâlnire şi reprezentanţii mass-media. Şi apoi mai vorbim…
P.S. Prima mea intenţie a fost să fac o comparaţie cu cifre. Guvernul pe care l-am condus a creat 600.000 de noi locuri de muncă, guvernul Boc a pierdut 200.000; guvernul liberal a redus taxele şi impozitele, guvernul Boc a introdus noi impozite, cum este impozitul forfetar, şamd. Ulterior, mi-am dat seama că în acest fel am intra într-un joc al cifrelor şi am eluda întrebarea principală: “Trăiesc mai bine românii astăzi, decât anul trecut?”. Până acum, Emil Boc şi Traian Băsescu au făcut tot ce au putut pentru a evita să audă un răspuns neregizat de la români. Asta nu înseamnă însă că românii nu au un răspuns, iar lui Emil Boc şi Traian Băsescu s-ar putea să nu le placă ce vor auzi.

Opinii
Rodica (guest)
Nu traiesc mai bine si din pacate s-au saturat si de demagogie. Si pentru ca tocmai a iesit din nou pe sticla domnul presedinte, va invit sa cititi scrisoarea deschisa care ii este adresata http://rhodos79.blogspot.com/2009/07/to-base.html. Va asigur ca vor urma si altele de la alti oameni.
Moldovan Alex (guest)
D.Tariceanu poate reusiti sa le dati 2 idei de baza simple care ar putea relansa economia
1. Economia romaneasca are nevoie de soc pentru a se trezi la viata, identic cu socul introducerii cotei unice de impozitare, introduse de dvs., si asta s-ar putea face cu scaderea contributiilor platite de angajati si angajatori la un nivel foarte mic 10%, cumulat angajat si angajator, asta ar duce imediat la intrarea banilor din economia neagra si gri in economia "alba".
Aceasta scadere ar avea un impact pshilogic in primul rand si ar genera cresterea consumului intern iar in aceasta perioada de criza , cand preturile tind sa mearga in jos, nu ar genera inflatie.
Firmele ar ramane cu bani pentru investitii, numarul angajatilor inregistati in sistem ar creste brusc (eu provin din industria IT si aproape toti colegii au salarii minime pe cartea de munca iar restul de bani se factureaza pe SRL-uri sau PFA din cauza taxarii excesive, ASTA GENEREAZA N PRIMUL RAND UN SENTIMENT "SA ITI BAGI PICIORUL" IN CE FACE STATUL PENTRU TINE. Cred ca daca statul ar face primul pas si ar scadea taxele ar genera si ar incuraja pina la urma viata i. Ar face oamenii fericiti si iar face sa gandeasca liber si NU AR MAI GANDI CUM SA OCOLEASCA ORDONANENTELE GENERATE DE UN GUVERN INCOMPETENT CARE SE UITA NUMAI LA CE MAI ARE DE IMPOZITAT in loc sa vada ce resurse imense avem si care se gasesc ascunse (si nu vor putea fi nicioadata descoperite).
Un mic exemplu la un salar de 1850 euro /luna din care OFCIAL are 700 lei pe cartea de munca , statul ia in prezent 500 lei (contributii) daca acest salar ar fi trecut pe cartea de munca cu contributii minime statul ar lua 10% din 1850 adica 185 euro + 16% impozit din 1850 adica inca 296 euro adica 481 euro.
Scaderea contributiilor ar avea acelasi efect ca si introducerea cotei unica de impozitare care a generat mai multi bani la buget si fiscalizarea unei zone gri a economiei, acest lucru a fost deja demonstrat. Ar mari BAZA DE IMPOZITARE.
Daca scaderea taxelor nu este facuta ea nu functioneaza in tandem cu cota unica, este foarte simplu un patron decat sa plateasca salariile angajatilor la stat cu suprataxare ii convine si va incuraja ca angajatii lui sa pimeasca banii la gri sau la negru, el poate inclusiv sa scoata banii ca profit oricum va plati 16% asa ca beneficiile cotei unice inca nu sunt exploatate in totatlitate.
2. Pentru absortia fondurilor europene (deoarece noi dam mai multi bani bugetului UE decat primim si aici ar trebui sa facem ceva urgent) ar fi scolarizarea personalului care se ocupa de aceste fonduri. In momentul de fata sunt niste amatori care au auzit undeva despre anumite reguli si incearca sa inventeze roata cand ea functioneaza cu succes (vezi cazul Polonia care a scolarizat personalul in special sa obtina PMP de la Project Management Institute). Scolarizarea personalului pentru a putea face fata la absortia de fonduri europene prin desemnarea unui Project Manager SCOLARIZAT certificat de un organism international la fiecare proiect care are o valoare mai mare de 100.000 euro(propunere) acei bani alocati pentru project management vor genera proiecte duse in primul rand pina "LA CAPAT".
che guevara (guest)
Incepand cu Petre Roman si terminand cu actualul sef al Executivului, concluzia este una simpla, daca ne raportam la declaratiile celor la care ne referim: toti au salvat Romania, de fiecare data, prin acte de martiraj care i-au avut in prim-plan. Si in anul 2009, unul bantuit de o criza nemiloasa, situatia este identica. Guvernul Boc isi etaleaza realizarile, desi realitatea economica, cu toate consecintele de rigoare, arata exact contrariul. Peste 70.000 de firme si-au inchis portile de la inceputul anului. Alte 100.000 au fost nevoite sa faca disponibilizari masive, ca o solutie de avarie, vitala supravietuirii. Numarul somerilor se apropie de 600.000, neexistand zi in care sa nu vedem, auzim sau citim despre noi si… noi disponibilizari. Economia pierde teren, iar bugetul devine insuficient pentru a acoperi costurile recesiunii. Banii sunt putini, tot mai putini, iar ingrijorarea milioanelor de romani fata de viitorul apropiat este pe deplin justificata
LUPTA PENTRU ROMANIA!
http://gandeste.org/politica/proiect-guvernare-20/4330/
Mirela Predan (guest)
Tot timpul ni se vehiculeaza niste cifre ca si cum ar fi marete realizari ale Guvernului Boc. De exemplu: a scazut inflatia. Nimeni nu vorbeste, insa, ca acest lucru inseamna, de fapt, deflatie, ceea ce este grav. Scaderea preturilor cauzata de lipsa cererii, dar si de scaderile salariale nu se pot considera deloc o realizare. O alta mareata realizare se refera la scaderea uriasa a deficitului de cont curent. Aceasta inseamna, insa, o scadere dramatica a consumului si a investitiei, ceea ce iarasi e foarte grav. Se vorbeste despre faptul ca avem cele mai mici preturi din UE, dar nimeni nu vorbeste despre faptul ca avem si cele mai mici salarii. Raportat la nivelul de trai oricum o ducem cel mai prost. Practic, toate aceste "realizari" ne arata faptul ca nivelul nostru de trai a scazut, nu a crescut, iar economia se indreapta intr-o directie gresita. Dar, oamenii ce sa inteleaga? Ca a scazut nu stiu ce si ca tot ar avea si Guvernul Basescu-Boc un merit. Dvs de ce nu explicati lucrurile acestea? Ca logica economica mie mi se par foarte simple, numai ca nimeni nu vrea sa le vada.
Stanica Ilie (guest)
Pacat...Pacat ca va raportati strict la ceea ce va reprezinta- actul de guvernare liberal. Pacat ca nu ati acceptat decizia membrilor de partid care au ales o alta persoana in fruntea partidului. Pacat ca Partidul Liberal a pierdut forta de lupta a unui Tariceanu care are argumente si coerenta pentru a putea combate orice adversar politic.Pacat ca acest Partid nu se foloseste de strategul Tariceanu, care prin viziunea sa poate aseza pe fata de masa adevaruri comparative intre guveranarea liberala si cea actuala astfel incat opinia publica sa poata intelege aceste adevaruri. De ce spun toate acestea? Pentru ca nu vad unitate, pentru ca mesajele devin individualizate, pentru ca nu va vad punand umarul la ceea ce este important acum pentru Partitul Liberal:- trimiterea unui liberal la presedentie...chiar daca de aceasta data acesta este Antonescu.
Prin aceasta detasare si lipsa de unitate acest partid este condamnat sa renasca vesnic!!!
david (guest)
romanii din pd-l ? daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Exprima-ti opinia
Articole recente
Pericolul bipartidismului
27/12/2009
Craciun plin de bucurii!
24/12/2009
Ce va alege PNL – războiul sau pacea?
14/12/2009