Blog
Geoană fluieră, din nou
Alaltăieri spuneam că politicieni ca Mircea Geoană sunt ca şefii de galerie care fluieră pe marginea terenului, pentru că nu ştiu să joace. Am avut din nou confirmarea că Mircea Geoană fie nu înţelege nimic, fie se preface că nu înţelege. Eu l-am invitat la o dezbatere serioasă, în care să vorbim despre soluţii pentru ca România să treacă peste criza economică. El mă invită la un miting electoral.
Este diferenţa esenţială între Stânga şi Dreapta.
Politicienii de stânga se simt bine la mitinguri - unde lumea crede orice spui - dar evită dezbaterile serioase, unde trebuie să aduci şi cifre şi argumente solide.
Noi, liberalii, avem soluţii pentru viitorul României, soluţii cu argumente concrete, pe care le-am dezbătut astăzi cu studenţii de la ASE. Soluţii pe care deja le punem în aplicare.
Opinii
Ce face diferenta?
Pe politicienii de stanga ii caracterizeaza populismul iresponsabil care a adus intotdeauna rau Romaniei. Pe liberali- politicienii de dreapta- responsabilitatea asumata pentru viitorul Romaniei prin solutii eficiente care au functionat deja in guvernarea actuala si un program de masuri care sa le urmeze. Castigatorul nu se schimba in timpul jocului, asa incat eu voi vota PNL.
Mi-as dori o reforma reala in administratia publica.
Cum veti proceda in viitor pentru a eficientiza actul administrativ?
Dumneavoastră credeţi că această clasă politică, nereformată, este în stare de o acţiune normală şi o gândire normală? Dumneavoastră aţi făcut până acum un plan de stabilire doctrinară completă pentru PNL sau un banal plan politic vă mulţumeşte? Dumneavoastră v-aţi gândit să epuraţi partidul de cei care s-au înrolat politic numai pentru a avea "un ajutor" în afaceri şi a reorganiza structura numai cu oameni care sunt atraşi de liberalism? Dacă nu, de ce nu? Dacă da, de ce nu spuneţi nimic?
domnule prim ministruva rog nu faceti nici un fel de alianta cu cancerul rosu(psd).cred ca mai exista multe motive pentru o apropiere de pdl si o refacere a aliantei DA.nu nu dezamagiti. SUCCES
Din pacate, in ultimii 4 ani PNL a lasat importanta tema a anticoruptiei doar in gura presedintelui. Cu acces direct la toate documentele din ministere, cate sesizari la DNA nu s-ar fi putut produce... Asa, populatia a perceput un fel de coniventa sau chiar acoperire a actelor de coruptie.
Debirocratizarea a fost ratata. Numarul functionarilor a crescut in loc sa scada, cum scria in programul din 2004. In educatie lucreaza 11.000 de functionari care toaca 200 mil. euro pe an. Ca sa ce?
Nu cred ca trebuie dezbatut cu nimeni subiectul iesirii din criza. Totul va fi reglat de piata. Asa cum d-voastra nu ati intervenit in economie decat pentru a mari taxele pe care eu, IMM-ul, trebuie sa le platesc pantru a ma zbate in continuare si a nu prospera, asa criza se va rezolva de la sine.
Va admir domnule Tariceanu pentru ideile benefice tarii. Sper sa continuati sa promovati tinerii romani.
Un bun politician trebuie sa se descurce si la mitinguri mai ales in campanie. Pentru a ajunge la putere este nevoie de voturi . Daca nu reusesti sa convingi lumea la mitinguri degeaba ai tu in cap orice sau stai la masa in studiou imbracat cu papion cu niste persoane de nivelul tau. Trebuie sa te cobori la nivelul poporului si sa-i faci sa te inteleaga si sa creada in tine. Probabil PSD face asta , Geoana o face bine , se vede in sondaje , voi in schimb va credeti deasupra tuturor si asta o sa va coste.
Dl.Geoana("creditat" de sondaje cu 66%-sic! in colegiul unde candideaza),fluiera...a paguba,intrucat mai rar mi-a fost dat sa vad la un lider politic atata diletantism....cu staif(oarecum).
Eu sunt mai nou pe acest blog, aşa că adresez o întrebare celorlalţi colegi de comentarii. Ar trebui să mă aştept la un răspuns la întrebarea pe care am adresat-o domnului Tăriceanu, sau ce spunem noi aici nu e citit de nimeni.
Aş vrea să ştiu, pentru că nu-mi place să scriu ca telexul în era internetului, adică litere înşirate pe care nu le citeşte nimeni.
Parerea mea e ca Mircea Geoana nu are fata nici de premier nici de ce o vrea el sa fie... toti vor sa ajunga acolo sus si sa fure cat mai mult ca asa e invatat romanu... nu pot sa zic ca nu imi place de dumneavoastra domnule Tariceanu dar prea va lasati calcat in picioare de toti... si in legatura cu taxa asta de poluare mi se pare ca e o bataie de joc... sunt masini aduse de dincolo care sun mult mai bune decat un logan si un sandero la un loc... ar trebui facut alceva nu sa ni se iei bani pe taxa de poluare...






