Blog

8/11/2008
1572 de vizualizari
12 comentarii

Cum se văd de la Bruxelles basmele stângii

Ieri seară m-am întors de la Bruxelles, de la Summit-ului informal al Şefilor de State şi de Guverne din Uniunea Europeană. Am discutat despre poziţia pe care România şi Europa o vor avea la reuniunea de la 15 noiembrie de la Washington, când Europa va prelua un rol de lider pentru a rezolva criza financiară mondială.


Am discutat despre soluţii concrete pentru a stimula investiţiile şi a dezvolta IMM-urile.

În drumul înapoi spre Bucureşti, am luat un ziar în mână şi am citit ce spunea deunăzi Mircea Geoană, că „tinerii văd în România un cimitir al viselor lor". Am mai citit şi despre convingerea unanimă a partidelor de stânga de a sprijini în continuare o creştere iresponsabilă a salariilor. Aceleaşi mesaje negative, pesimiste. Aceeaşi încercare a stângii de a îi face pe români dependenţi de stat.


Parcă trăim în două lumi complet diferite.


Una este lumea reală, în care suntem conştienţi există o criză financiară şi acţionăm cu responsabilitate şi precauţie. În lumea reală, românii se gândesc şi la consecinţele negative pe care o serie de politici populiste le-ar avea.


Cealaltă este o lume imaginară, în care nu există nici o criză şi în care se pot acorda creşteri salariale de 50%, peste noapte.


Îmi este greu să înţeleg resorturile care îi fac pe politicienii de stânga să trăiască în această lume imaginară. Doar pot auzi şi ei avertizările Comisiei Europene, care vorbeşte despre „riscuri majore", în cazul în care se măresc salariile profesorilor cu 50%. Îmi dau seama că au creat această lume imaginară special pentru campanie. Economia nu ţine însă cont de campanie şi ar trebui să înţeleagă şi ei asta.


Discutam ieri cu un politician european despre cum se vede România de la Bruxelles. Îmi spunea, folosind o metaforă, că nu se mai vede bine din cauza fumului provocat de fumigenele electorale ale unor politicieni. Mai urmează încă o astfel de fumigenă a Stângii, luni... dar despre asta promit să vă vorbesc în următoarea postare.

 


Opinii

Ana-Maria Stan (guest)
Bineinteles ca nu le pasa de ceea ce e real. Ei, practic, se bazeaza pe ignoranta romanilor si impresia mea este ca toata aceasta campanie desantata prin ridicolul ei, tot acest circ al majorarilor salariale, se indreapta strict impotriva dvs., considerand ca in acest mod va determina sa pierdeti voturi. Sunt convinsa ca nici ei nu cred deloc ceea ce spun, cat despre avertismelntele din afara nu cred sa fi tinut cont niciodata aceasta alianta incredibila de stanga PDL - PSD. Geoana spunea ciitat de dvs. ca Romania este un cimitir al viselor celor tineri. Chiar ca vise. Daca ei au inteles sa ofere si sa promita in campanie tot ceea ce viseaza noaptea, ne vom duce de rapa. In rest, la economia reala, la investitorii care sa aduca crestere economica in acest moment dificil pe plan international, chiar nu am auzit sa fi facut referire nici PSD, nici PDL. Vai de noi daca ajungem pe mainile lor! In rest, succes in alegeri si sa fie victorie pentru PNL. Romania chiar are nevoie de o guvernare ferma, nu de batjocura. Suntem alaturi de dvs, iar publicatia noastra online Opinii Cetatenesti s-a hotarat sa va faca dvs. campanie. Cand aveti timp, chiar va rog sa accesati www.opiniicetatenesti.com. si veti gasi o serie de lucruri incurajatoare legate de politica pe care o duceti dvs.
iulia (guest)
Nu stiu de ce vorbiti despre stanga. Pana la urma motiunea de cenzura a fost depusa de PD-L si PRM. PRM a fost intotdeauna un partid de extrema dreapta, iar PD-L nu mai face demult parte din Internationala Socialista, ci din Partidul Popularilor, care se situeaza la centru-dreapta. Asadar nu vad de ce ati vorbi despre erorile stangii cand dvs trebuie sa raspundeti in Parlament unei motiuni depuse de centru-dreapta. Eu zic ca daca abordati asa problema nu lasati decat loc de interpretari, cum ca nu vreti sa dati in PD-L ca poate aveti in vedere o alianta ulterioara. Lumea s-a saturat de manelistii din PD_L. Trageti in ei, nu in stanga! Veti castiga mai mult capital asa. "Stanga" nu inseamna nimic pentru o mare parte din poulatie. Sa fim seriosi, romanii nici nu stiu ce e aia separatie puterilor in stat, de clasificarea curentelor politice cred ca e inutil sa vorbim.
Calin Popescu Tariceanu
Draga Iulia, Un partid nu este de dreapta prin simplu fapt că afirmă acest lucru. Un partid este de dreapta sau de stânga prin politicile şi ideile pe care le vehiculează. Iar din acest punct de vedere, astăzi în România există un partid de dreapta: PNL şi 2 partide de stânga: un partid care reprezintă vechea stânga cu vechile idei ale acesteia - care este PSD - şi un partid de stânga cu accente puternic populiste - care este PD-L. Si daca este să vorbim despre moţiune, aceasta este o moţiune de stânga - plină de pasaje populiste. PNL este singurul partid de dreapta din România şi este firesc să ne luptăm cu Stânga, mai ales cu o Stângă care prin ideile pe care le susţine va arunca România cu 20 de ani în urmă.
iulia (guest)
Draga d-le/d-na care te semnezi Tariceanu (spun asta pentru ca stiu sigur ca premierul e la ora asta in colegiu), a prezenta un discurs anti-stanga in conditiile in care nu spui cine e stanga, e ca si cand te-ai lupta cu morile de vant. Problema ta, a celui care face campanie pentru CP Tariceanu, e ca nu ai un public tinta clar, in consecinta discursul este targetat spre ... dreapta (un bazin foarte larg si vag)...in ideea ca daca tragi in STANGA, la modul general, te-au auzit cei care se cred de dreapta. very smart!
silviu rusu (guest)
Daca nu era guvernul PNL care sa dubleze PIB-ul ,stanga demagogica nu mai avea pe ce sa-si fondeze populismul. DE dezvotare durabila ati auzit? De salarizare dupa performanta ati auzit? 1. Guvernul liberal este un guvern responsabil si se gandeste la viitor. . Cu câţiva ani în urmă, un autor celebru, John Maynard Keynes, scria: "Pe termen lung, toţi suntem morţi." Noi nu gandim asa! Ne gandim la datoria pe care o avem fata de copiii nostri.
Mirela Predan (guest)
Se vede clar ca avem de-a face cu o manipulare politica fatisa a sindicatelor in prag de alegeri. Toata lumea practic a innebunit!!! Toti vor si toti acum!!! Legile economiei nu mai spun, practic, nimanui nimic. Sa mai fie vorba, oare, despre o asa-zisa repulsie a dvs fata de profesorii care v-ar fi lasat... corigent, asa cum sustinea cel mai prost cotidian existent pe piata romaneasca in opinia mea, Curentul, cu cateva zile in urma chiar pe prima pagina, trecand si la atacuri la persoana? Nu vreau sa acord atata atentie unui cotidian in care parctic n-ai ce citi si pe care il arunci la cos dupa ce l-ai rasfoit si ai trecut de prima statie, insa se poate vorbi de o repulsie a dvs fata de toti accestia (profesori, medici, ceferisti, functionari publici, secretari din primarii)? Sa fim seriosi! Concluzia este una singura: totul este dirijat politic de politicieni fara rusine, iar coaltia PDL- PSD vad, din pacate, ca a inceput sa functioneze bine. Daca mai adaugam si PRM-ul totul devine de-a dreptul "miraculos"!!! Am toata simpatia fata de dvs., domnule Prim Ministru si as mai avea si o intrebare: aveti ceva pogramat in campanie si in Snagov, localitate in care locuiti, de altfel? Din Snagov sunt si eu si mi-ar placea sa va cunosc.
Giubega (guest)
Domnule Tariceanu daca mergeati pe aceeasi lungime de unda ca in ultimii doi ani si in primii doi era mult mai bine , Unii oameni au ramas cu imaginea deploratoare cand Licuriciul de la Cotroceni lovea in D-voastra si implicit in Liberali .Incet ,incet se revine la sentimente mai bune in favoarea Domniei Voastre dar numai datorita masurii intradevar liberala de a nu marii salariile bugetarilor cu procentajul dorit de ei.Tineti-o tot asa si susces in alegeri atat D-voastra cat si PNL.
costi (guest)
Domnule prim- ministru, Stimate d-le Presedinte al PNL, Draga (coleg) Calin, Mai jos o sa redau un articol de pe blogul meu, articol din care, poate, daca o sa fie timpul necesar (NU STIU daca al dvs./tau, sau al consilierilor/administratorului blogului), vei intelege cate ceva; Sper sa nu fie de rau si, pe cale de consecinta, sper sa primesc si un raspuns ( o potentiala INTREVEDERE ar fi extraordinara, eu dorind de vreo 2 ani a face acest lucru); Asadar, pe adresa de Web : http://constantin-brincus.blogspot.com/2008/11/precizari-absolut-necesare.html sunt cateva idei, de care, sper eu, se poate tine seama! Ce spuneti?????????? =============== Pe 03/25 octombrie a.c., pe blogul meu, am avut cutezanta si am postat doua articole despre ceea ce se intampla in aceste zile in tara, despre ce mai fac liberalii si guvernul lor, sperand ca, astfel, printr-o simpla opinie, printr-un simplu privilegiu de a spune ce gandesti, nu faci nimanui rau, nu deranjezi pe nimeni ( "da-l dracu de fraier, ce conteaza ce spune el", asa credeam ca vor reactiona unii, altii, etc. ), ci doar reusesti a atrage atentia cuiva si, poate, parerea ta o sa fie luata cumva in discutie pe ici, pe colo; Nu!, nu asa au stat lucrurile, nu astfel au fost atitudinile, nu asa s-au comportat romanii, fie ei si liberali; Am primit telefoane de amenintare (asta cred cei ce le-au dat,bineinteles ca "anonimi" ), am fost jignit, s-a vorbit de "bastard infiat", etc., nu are niciun rost si niciun sens/importanta a mai detalia; Eu, la lansarea acestui blog, in februarie 2008, am inceput prin a spune pe scurt viata, realizarile si dorintele mele; Apoi, printr-o conjunctura absolut fericita, am aflat ca am si o sora (asta dupa vreo 35 de ani), sora cu care m-am vazut si cu care, astazi, cred eu, am o relatie frumoasa, civilizata, normala (ca intre frati) si absolut necesara; Acum, in aceste zile, tot primesc reprosuri de la prieteni liberali (si nu numai de la prieteni) despre ce am scris eu pe blog. Adica, totusi, cineva a citit, cineva a luat la cunostinta despre acele puncte de vedere. OK!, astea-s principiile si parerile mele, asta-s eu, putin mai rigid, mai dur, mai realist si, 100%, imposibil de "miscat" din parerile mele; TOTUSI, pe scurt, vreau a descifra, cele spuse in articolele respective, astfel: Spunem, pe 03 .10.2008, asa: ================================== M-am hotarat a posta acest articol in speranta ca acei liberali, care inca mai sunt interesati de doctrina liberala pura, istorica si adevarata, cei care sufera pe bune la vederea/trairea celor evenimente ce au loc in aceasta perioada, celor fapte si atitudini care pun intr-o teribila antiteza principiile liberale si ceea ce se realizeaza in fapt, vor putea avea curajul de opinie si vor riposta - in masura posibilitatilor - fata de politica liberala ce o traim, fata de masurile absolut demagogice si politicianiste promovate in ultima vreme si, mai ales, fata de iresponsabilitatea unor lideri PNL, vremelnic ministri, care nu fac decat a pune PNL intre partidele oportuniste, demagogice si total neinteresate de ce o sa fie in viitor ( ce o fi o fi, dupa noi, potopul, nu ??? ), numai sa mai guverneze cateva luni. ASA NU !, asa nu e corect, fata de liberali, fata de ei toti - romanii - cei carora tot le proclama guvernantii ca i-au ajutat in ultimii 4 ani. NU PUTEM a sta nepasatori si a privi cum, la santajul ( recunoscut, de altfel ) PSD asupra Guvernului, justificat intr-o oarecare masura ( scopul scuza mijloacele! ), numai pentru 60 sau 90 de zile de guvernare a liberalilor, sa aruncam tara intr-un haos economico-financiar, uitand de principiile economice ale doctrinei liberale, sa ne facem ca nu mai stim de valorile liberale si de siguranta/hotararea acestora in privinta rolului statului in economie, etc. Cred ca ati observat cu totii ce se intampla in ultimele zile. Cum e posibil ca un ministru sa fie asa inconsecvent si una sa spuna de la tribuna Camerei Deputatilor, alta sa voteze si cu totul diferit sa se manifeste din biroul " caldut " din minister. NU CREDETI CA AR FI TREBUIT IMEDIAT DEMIS ??? Da, salariile trebuiesc marite, nu numai la profesori, dar hai sa se asume politic aceste masuri. Cum e posibila aceasta vizibila si jenanta duplicitate??? Numai pentru cele cateva voturi intr-un colegiu, pe unde o fi si asta??? DE CE SE INTAMPLA ASTA?? Simplu : Avem un Guvern, acum, in aceste ultime zile de mandat, liberal s-ar zice, fara sustinere parlamentara! Daca aveam un Guvern solid, responsabil, NICIODATA parlamentarii care-l sustineau nu ar fi votat diverse legi, care mai de care mai populiste, punandu-l astfel intr-o situatie publica cel putin penibila. Si pentru ce toate astea??? CE CREDETI: O demisie a Guvernului, pe motivul incalcarii principiului egalitatii puterilor in stat, nu ar fi o solutie onorabila ??? P.S. O simpla parere : Viitorul Guvern va fi minoritar PDL ( sa lasam gluma cu coalitia PNL - PSD -PC, nu o sa fie NICIODATA - "PRIETENII STIU DE CE !" ) si multi viitori parlamentari PNL vor regasi instantaneu " valorile liberale " din acel partid si vor alerga spre ele. Oare am dreptate ???? =================================== De ce spunem asa ceva?? In primul rand, de atunci si pana astazi, istoria contemporana a evenimentelor mi-a dat dreptate, ministrul in cauza a "cazut din elicopter", premierul si PNL au revenit la normalitate, renuntand la masuri populiste, aratand tarii care sunt riscurile si pericolele unei politici absolut inconstiente si iresponsabile in materie de utilizarea bugetului public. Eu, ca om cu puternice atitudini si perceptii despre liberalism (cei ce ma cunosc pot confirma oricand), am ramas "masca" la ceea ce atunci avea loc. Ulterior, la 25.10.2008, mi-am permis a mai scrie si asta: ================================== De-mi-si-a!, de-mi-si-a!, asta auzim pe stadioane, atunci cand suporterii sunt nemultumiti de echipa lor, acea echipa in care investesc suflet, trairi, ambitie si speranta; De-mi-si-a!, de-mi-si-a!, asta auzim cand muncitorii (pardon, salariatii) unor fabrici sau uzine vechi si/sau noi, nemultumiti de rezultatul propriei lor "folosinte", vor mai mult, vor mai bine, vor, cateodata, ce nu stiu de ce vor; De-mi-si-a!, de-mi-si-a!, asta vor striga si asta vom auzi, toti cei ce cred si vor liberalism in tara asta, in scurt timp, inainte de alegeri, inainte de a fi putut lua o decizie; De ce? Pentru ce? Simplu: Am avut si, din pacate, inca mai avem, un guvern format din oameni 99% "asa-zisi liberali", oameni care au calcat in picioare orice idee de doctrina liberala si de responsabilitate doctrinara in materie. Motivul: 1. NU e posibil a fi duplicitari intre decizia politica si politicianismul sau demagogia din votul parlamentar. 2. NU e normal sau firesc a fi fost de acord cu santajul PSD, fie el "util" cetatenilor, pe ici, pe colo, numai pentru a mai fi cateva zile la guvernare. 3. NU se mai poate a se da inapoi: Ori, ori, astea-s solutiile, ori la bal, ori la spital, adica, ori DEMISIA, ori UMILINTA electorala si morala a PNL; Niciun liberal care inca mai cunoaste un pic de doctrina, fara ca sa-l treaca fiorul crizei economice interbelice ( a uitat cineva "Grivita", pe Vasile Roaita, etc.??? ), nu poate a nu-si aminti de ce a oferit atunci istoria: revolte, cereri dure si violente de salarii, capitularea, fie ea si aproximativa, a liberalilor, culminand cu dictatura fascisto-legionaro-comunista. Nu cred sa mai fie vreun astfel de pericol acum dar, pentru spaima de trecut, nu credeti ca o decizie politica majora, importanta, decisiva, a PNL, de a cere demisia guvernului, pe care-l sprijina si al carui premier e tocmai presedintele sau, ar fi o solutie de onoare si de deplina responsabilitate; Cum sa se mareasca salariile cu 50% la unii si la altii nu???? Nu ca nu ar trebui, e clar asta, dar nu acum, in plina criza economica si financiara a lumii, asta e pura sinucidere; NU e nevoie de demagogie si politicianism. E nevoie de responsabilitate, decenta si curaj. Are actualul PNL aste valori???? Eu, in minima mea speranta publica, cred si sper in asta: DEMISIA GUVERNULUI, neabdicarea de la principiile liberale si asumarea oricarui risc electoral. Nu pentru mine, nu pentru tine, nu pentru partide si voturi, ci PENTRU ROMANIA si viitorul ei (copii nostri)! Poate asta PNL, pot asta liberalii???? Ce credeti?? ================================== Ei!, tocmai dupa acest articol a inceput atacul colegilor mei intru principii si doctrina. NU!, nu am spus niciodata a abandona lupta, a fugi din calea problemelor. Am spus asa : daca ALTFEL nu se poate, foarte bine, lasati pe acei ce cred ca e posibil o astfel de aberatie economica ( 50% la salarii ) sa o faca ei cu mana lor, DE CE CU MANA liberala? Am mai spus ca o DEMISIE A GUVERNULUI e total preferabila, in aceste momente, decat sa fie blamat/injurat, peste cateva luni si cei de la putere, de atunci, sa spuna simplu:"Noi?, noi nu aven nicio vina, noi nu am facut decat sa aplicam ceea ce a decis guvernul PNL" Cam asa am gandit si mai gandesc inca despre ultimele solutii ale unui guvern, cu tenta liberala, al Romaniei, guvern ce repede o sa fie istorie; De ce "tenta"? Asta e o poveste lunga, legata de principii, masuri, necesitati si filiatii, absolut liberale, vechi si indestructibile; Nu mai avem asta in 2008. Din pacate! Ce credeti??? ===============================
claudiu decebal (guest)
trage-ti in basescu ... nu ]n gretzosii lui papagaliii ... e dovedit ca PNL creste-n sondaje asa, e gresita teoria ca fiind presedinte, cel mai iubit fiu al poporului .... se va pierde !!!
Răzvan (guest)
Despre dreapta și stânga Nu știu de ce, dar percep PD/PD-L, de mulți ani, ca pe un partid de extremă dreapta: partidul noilor nomenclaturiști, al „lupilor tineri” care vor să-și asigure bunăstarea în disprețul restului societății. Pentru asta, sunt în stare să promită și să spună orice, să ia măsuri „de stânga” sau „de dreapta”, după cum dă bine în sondaje. Consider PD-L partidul cel mai periculos, cel mai „toxic” pentru societatea românească în ansamblu.
john (guest)
draga Tary sunt chiar un fan de-al tau ce nu stiu oamenii e ca un profesor are3-4 ore pe zi are 62 zile lucratoare de concediu platit ceea ce corespunde la 78 zile care vine cam22% din an asa ca sa nu le plangem de mila si acum au salarii bunicele un medic studiaza 11 ani si are salar mai mic fata de un proesor care termina scoala in 3-4 ani .si in plus in medici toata lumea da cu bata si ce raspundere are un medic fata de un profesor care vine la ore sau nu vine EX fiu meu se lauda azi nu am facut decat 2 0re deci succes si sper ca pnl-ul sa fie in frunte
Svetlana Gombos (guest)
Ce ne facem totusi caci curtea constitutionala a hotarat ca decizia de a amana cresterea salariala de 50% a salariilor profesorilor este neconstitutionala? Oare chiar asa de iresponsabili am ales si am pus in functii mereu si mereu si mereu? De ce oare copii nostri trebuie sa plateasca pentru iresponsabilitatea noastra, de ce nu putem avea o viata coerenta si suntem tributari acelorasi pensionari si oameni in varsta care se joaca cu viitorul nostru si al copiilor nostri? Ei, nascuti , crescuti si formati in alta epoca, care nu inteleg principiile economiei actuale, prin numarul si votul lor, ne influenteaza viata. Da, inteleg necesitatea cresterii salariale la bugetari dar nu asa ci in mod coerent si fundamentat. Sigur ca imi doresc ca cei ce imi formeaza copii sa fie cu mintea si sufletul la "serviciu" nu la greutatile vietii cotidiene, dar ce ne facem daca prin cresterea acordata lor ne scufundam cu totii?

Exprima-ti opinia

(Acest articol este moderat, comentariul va aparea dupa ce va fi aprobat de autorul articolului)

Nume *
Email
Website
Mesaj *
Verificare
reincarca
Anunta-ma daca mai apar comentarii