Blog

5/11/2008
922 de vizualizari
2 comentarii

Azi, in Brăila, despre viitorul oraşelor dunărene...

Am început astăzi un turneu politic în judeţele de la Dunărea de Jos, la care mă gândeam de mult, dar pentru care nu am găsit timp până acum. Deja am avut început să regret că am lăsat să vină luna noiembrie pentru că vremea ne-a penalizat, iar ceaţa ne-a împiedicat să parcurgem distanţa de la Brăila la Galaţi cu un vapor, aşa cum aveam de gând.

Dar regretele nu sunt atât de mari pentru că, până la urmă, nu am venit aici ca turist. Mă preocupă de mult timp revitalizarea vieţii economice de-a lungul Dunării. Am încercat să găsesc soluţii, să atrag fonduri europene, să rezolv problemele oamenilor.


Mă preocupă faptul că mult timp de-a lungul istoriei oraşe cum sunt Brăila, Galaţi, Isaccea, Tulcea sau Sulina au avut o viaţă economică foarte intensă. Pe atunci Dunărea avea un rol esenţial în economia Europei Centrale. Şi ce constatăm de 17 ani? Că aceste oraşe au scăzut în importanţă, că în multe dintre ele populaţia s-a redus, că sunt mulţi şomeri.  


În ultimele luni am discutat chestiunea Dunării cu toţi premierii din regiunea dunăreană, Austria, Germania, Ungaria sau Serbia. Le-am spus tuturor că interesul nostru comun este acela de a face din Dunăre o axă esenţiala între zona Mării Negre şi Europei Centrale. Toţi au fost de acord. Am vorbit de acest proiect cu Preşedintele Comisiei Europene, Manuel Baroso.  


Nu întâmplător am convocat cea mai importantă întâlnire de azi, cea cu reprezentaţii Administraţiei Porturilor Dunării Maritime la Brăila. Acest oraş a acumulat mari probleme economice, locurile de muncă lipsesc. Nu cred că poate fi vorba de o oportunitate mai mare decât valorificarea potenţialului economic al Dunări şi cred că semnalul dat de vizita mea a fost corect înţeles.


I-am anunţat pe toţi că am solicitat Ministerului Afacerilor Externe să demareze pregătirile pentru organizarea, în prima jumătate a anului 2009, a unei reuniuni a ţărilor riverane Dunării dedicată dezvoltării infrastructurii fluviului.  


Tot la întâlnirea de la Brăila le-am cerut tuturor celor prezenţi că formuleze propuneri privind ameliorarea infrastructurii Dunării. Vom transmite un plan în acest sens Comisiei Europene şi sunt sigur că proiectul nostru va avea un mare succes.
 

Lucrurile încep să se îmbunătăţească. Împreună cu cancelarul austriac Alfred Gusenbauer am trimis o scrisoare comună Preşedintelui Comisiei Europene Manuel Barosso prin care am cerut sprijin pentru dezvoltarea proiectelor de dezvoltare economică din regiunea riverană, precum şi a modernizării infrastructurii de transport pe Dunăre. Preşedintele CE ne-a răspuns pozitiv la scrisoare şi ne-a dat asigurări că va susţine proiectele noastre. Sunt convins că vor veni vremuri bune şi pentru Brăila şi pentru întreaga zonă.  


Acum am ajuns la Galaţi şi mă pregătesc pentru noi întâlniri cu cetăţenii de aici. Seară bună!

Opinii

constanta tudor (guest)
Multumesc pentru gandurile bune ! Sa ne ajute Dumnezeu sa se indeplineasca !
desmo_87 (guest)
Multumim domnule prim ministru ca ati trecut si pe la Braila, chiar lumea se intreba cand mai treceti prin oras. Nu intamplator scriu pentru ca sunt din Braila si cunosc cat de cat problema orasului si a zonei, nu ca dumneavostra pentru ca nu dispun de toate informatiile necesare. Sa stiti ca daca ati inceput iar cu regretele, eu cel putin nu cad in butoiul de melancolie si sa va cred pe cuvant, pentru ca aceste vorbe sunt doar pentru a mai atrage niste voturi. De zona Brailei nu s-a mai interesat niciun guvern pentru ca nu mai este nimic de trecut din proprietatea statului in proprietatea personala. In ceea ce priveste promisiunile pe care Presedintele Comisiei Europene le-a facut, nu rezolva cu nimic. Sa stiti ca de la dumneavoastra nu se asteapta doar vorbe si promisiunii, incercari pentru a rezolva ceva. Sunt multi oameni competenti in Braila care nu au puterea dumneavostra si totusi rezolva probleme, nu aduc doar sugestii pentru rezolvarea problemei. Acum la sfarsit, as vrea sa va spun ca acel BILETEL BUCLUCAS, rupt parca din piesa de teatru a lui Caragiale, " O scrisoare pierduta" v-a scazut considerabil credibilitatea in randul oamenilor. Sper sa cunoasteti vorba aceea din popor, daca nu o sa va o zic eu: A fi domn e intamplare, a fi OM e lucru mare, DOMNULE PRIM MINSTRU al ROMANIEI.

Exprima-ti opinia

(Acest articol este moderat, comentariul va aparea dupa ce va fi aprobat de autorul articolului)

Nume *
Email
Website
Mesaj *
Verificare
reincarca
Anunta-ma daca mai apar comentarii